„Regina” vs „Spiridușul”. Presa din Vest a găsit motivele pentru care Șarapova a întors soarta meciului cu Halep

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep a pierdut finala de la Madrid, contra Șarapovei – scor 6-1, 2-6, 3-6 – adversară care s-a dovedit încă o dată o nucă prea tare. Rusoaica are acum 3-0 în disputele directe contra jucătoarei din Constanța, aceasta din urmă negăsind deocamdată ingredientele pentru a trece de fostul lider WTA.
  • Presa din Vest a analizat la cald raportul de forțe din teren și a găsit câteva dintre motivele pentru care Șarapova și-a demonstrat superioritatea.

La adăpostul celor 7 titluri câștigate în ultimul an, Simona Halep pleca plină de speranțe în probabil cea mai importantă confruntare din cariera sa. Revenirile spectaculoase din precedentele tururi, când a întors rezultatul deși a fost condusă (cu Lisicki, respectiv Kvtova) erau argumente solide pentru româncă, al cărui moral era la cel mai înalt nivel. Doar că jucătoarea noastră nu a reușit decât în primul set să fie la nivel maxim, ulterior în jocul său intervenind o ruptură. Presa de specialitate din Vest a căutat să găsească argumentele revenirii Șarapovei și a ajuns la câteva concluzii interesante.

Maria este regina„, titrează sports.fr, care apoi explică motivele din spatele victoriei rusoaicei: diferența de înălțime și background-ul pe zgură. „Maria Șarapova și-a trecut în palmares al 31-lea trofeu al carierei, după ce a trecut de românca Simona Halep, în urma unui meci în care și-a dominat total adversara în momentele cheie. Finalistă în capitala Spaniei în 2013, Șarapova a demonstrat încă o dată că suprafața roșie a devenit favorita ei. Statistica arată că, din cele 11 trofee cucerite în ultimii 4 ani, 8 au fost pe zgură. Halep a pierdut din cauza faptului că nu are o experiență atât de bună pe această suprafață, dar și din cauza diferenței de înălțime. Cei 20 de centimetri în favoarea rusoaicei (n.r. 188cm/168cm) și-au spus cuvântul, atât la serviciu, cât și per ansamblu, când disputa a devenit una preponderent fizică„.

Reuters, în schimb, s-a ocupat mai mult de datele statistice ale partidei, concluzionând că în acest moment Șarapova este principala favorită pentru cucerirea celui mai important turneu pe zgură al anului, Roland Garros.

Forma Șarapovei de la Madrid o recomandă drept principala favorită la Open-ul din capitala Franței, care va debuta la finalul lui mai. Învingătoare în 2012 la Roland Garros, Șarapova a demonstrat că a crescut mult din punct de vedere al psihicului. Înainte de disputa cu Halep, Maria reușise să revină de doar 7 ori în în cele 24 de partide în care a pierdut prima manșă„, punctează sursa citată, care mai notează că diferența s-a făcut și ca urmare a strategiei și a stilului de joc adoptat de cele două tenismane: „Partida a fost o ciocnire între două tipologii diferite. Pe de-o parte Șarapova, cu loviturile ei puternice și apăsate, care în momentul în care a fost scoasă din zona de confort a greșit, pe de alta Simona, un adevărat spiriduș, capabilă să alerge după orice punct. Stilul româncei a reușit să o scoată din ritm pe adversară în prima manșă, motiv pentru care Maria a cerut o pauză de „Coaching”. Rezultatele s-au văzut imediat, fostul număr unu mondial schimbând tactica și reușind să o suprindă pe opozantă„.

3-0 este în acest moment scorul întâlnirilor directe Șarapova – Halep, cu mențiunea că finala de la Madrid a fost prima confruntare pe zgură dintre cele două. Maria este una dintre puținele tenismane care se poate lăuda că are un palmares pozitiv în disputele cu românca.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×